Peste 200 de jurnalişti din 30 de ţări s-au reunit, în urmă cu o săptămână în Egipt la al 62-lea Congres al Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism, FIJET. România a fost reprezentată de Gabriela Țigu, Ștefan Baciu, Eugen Cojocariu și Petru Frăsilă. După o pauză de 3 ani, cauzată de pandemia de COVID 19, a fost primul congres al unei organizaţii fondată în 1954, la Paris, sub numele de „Fédération Internationale des Journalistes et Ecrivains du Tourisme”, de către un grup de inițiativă alcătuit din scriitori de turism din Franța și Belgia, cărora li s-au alăturat alți jurnaliști și scriitori de turism din Grecia, Italia și Marele Ducat al Luxemburgului. În 1964, FIJET a obținut statutul de membru consultativ în UNESCO ca organizație neguvernamentală, fiind afiliată şi la Organizația Mondială a Turismului din cadrul ONU.
La Adunarea Generală, organizată la Cairo, preşedintele FIJET, Tijani Haddad, a subliniat rolul important pe care îl are organizaţia, prin activitatea mebrilor săi, la dezvoltarea sectorului turistic: „Turismul este foarte important în lume, este sufletul economiei în multe ţări. Primele jurnale de călătorie au apărut în urmă cu câteva sute de ani, iar cei care au cutreierat lumea şi le-au scris au arătat, de fapt, ce merita să fie vizitat. FIJET are 68 de ani, iar obiectivul acestei federaţii este de a promova turismului peste tot în lume, fără deosebire, fără a desconsidera vreun popor sau vreo ţară. Aceasta înseamnă că turismul ar trebui să fie un fel de catalizator pentru toate popoarele, pentru moştenirea culturală comună pentru civilizaţiile din întreaga lume.„
Sectorul turismului se află pe o pantă ascendentă şi se apropie de nivelul de dinaintea pandemiei, însă trebuie să facă faţă multor provocări, după cum a subliniat preşedintele FIJET, Tijani Haddad: „Turismul se confruntă cu o mulțime de provocări, provocări naturale, din cauza problemelor de mediu, dezastrelor naturale, tsunami-urilor și a tuturor acestor tipuri de provocări. O altă provocare pentru turism este, desigur, terorismul. Ştiţi că am suferit mult din cauza turismului, dar, slavă Domnului, cred că am câştigat bătălia şi că această problemă tocmai a început să fie rezolvată. Turismul a suferit, de asemenea, în întreaga lume timp de doi ani din cauza Covid-ului. Au fost mari probleme legate de călătorii, mai ales de cele internaţionale, fiind afectaţi hotelierii, agenţiile şi toate companiile care lucrează pentru turism. Din fericire, eu cred că este sfârşitul acestei teribile pandemii.„
Turismul durabil a fost una dintre temele de discuție de pe agenda Congresului FIJET de la Cairo, în contextul altor provocări precum imigraţia ilegală şi poluarea apelor mărilor, în special a Mediteranei, o zonă geografică extrem de importantă pentru acest sector. Statele mediteranene reprezintă 30% din piața mondială a turismului și obțin 23% din veniturile globale ale industriei ospitalității. Preşedintele FIJET Tijani Haddad: „Sper că eforturile noastre vor fi cumulate și sper că FIJET își va juca rolul de a promova turismul peste tot în lume. Acesta este obiectivul nostru și membrii FIJET prezenți la Cairo au făcut şi fac multe pentru că astăzi presa de turism este prezentă peste tot, în multe destinații. Trebuie să educăm turiștii, trebuie să răspundem nevoilor turismului de astăzi, pentru că turiştii de astăzi nu mai sunt turiștii din anii cincizeci sau chiar din anii șaizeci. Cerinţele se schimbă, programele turistice se schimbă. Ar trebui să fim atenți la ecologie, la diversitate, iar atunci când spun diversitate mă gândesc la natură, chiar şi la diversitatea agriculturii. Acesta este rolul nostru şi aceasta este ceea ce dezvoltăm în programele noastre, în cursul întâlnirilor noastre, cum este şi acest congres.„
Președintele FIJET, Tijani Haddad, a făcut apel la salvarea coastelor Mediteranei și a tuturor destinațiilor turistice pentru a proteja și dezvolta turismul de litoral și de mediu, amintind că sectorul turistic rămâne unul dintre cei mai importanți factori de solidaritate între popoarele planetei și o legătură de comunicare. între ele pentru mai multă cunoaștere și înțelegere reciprocă.
Două zile mai târziu, la reuniunea președinților și reprezentanților asociațiilor naționale afiliate, a fost stabilită, prin vot, noua conducere FIJET. Tijani Haddad (Tunisia) a obținut un nou mandat de președinte.
Noul Comitet Executiv FIJET este alcătuit din Salah Attia (Egipt), vicepreședinte, Delal Atamdede (Turcia) vicepreședinte, Tina Cubrilo (Croația) vicepreședinte, Ștefan Baciu (România) membru, Najib Senhadji (Maroc) membru, Plamen Starev (Bulgaria) membru și Ludmila Novacka (Slovacia) membru.
Președinții și reprezentanții cu drept de vot ai asociațiilor naționale afiliate au aprobat propunerea președintelui Tijani Haddad ca Marijana Rebic (Croația) să fie, în continuare, secretar general al FIJET, iar Ludmila Novacka să fie noul trezorier al organizației.