Site icon Clubul Presei de Turism

Celebrând 65 de ani de promovare a turismului la nivel internațional

Federația Internațională a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism, cunoscută sub acronimul FIJET, este una dintre cele mai vechi asociații mass media din lume, cu o istorie care începe în anul 1954. FIJET a fost fondată la Paris, sub numele de „Fédération Internationale des Journalistes et Ecrivains du Tourisme”, de un grup de inițiativă alcătuit de scriitori de turism din Franța și Belgia, cărora li s-au alăturat alți jurnaliști și scriitori de turism din Grecia, Italia și Marele Ducat al Luxemburgului, data de naștere a acestei asociați fiind 2 decembrie 1954. Prin fondarea și afilierea altor organizații naționale, FIJET a căpătat rapid o anvergură mondială. Clubul Presei de Turism din România a reluat colaborarea cu FIJET, colaborare întreruptă în 1989 și s-a afiliat în 2008. După afiliere, la recomandarea organizației mondiale, în titulatura organizației a fost adăugat și acronimul FIJET. La 65 de ani de la fondare, FIJET este o organizație non-profit a jurnaliștilor, scriitorilor, bloggerilor și a profesioniștilor din domeniul turismului, care oferă servicii de calitate și programe de promovare a turismului în întreaga lume. De la înființare, FIJET a promovat turismul și destinațiile turistice la standarde profesionale, care s-au reflectat în calitatea materialelor publicate, de multe ori sub forma unor povești de călătorie.

FIJET are trei limbi oficiale: franceza, engleza și spaniola, fiind recunoscută și sub denumirea „the World Federation of Journalists and Travel Writers” în engleză și „Federación Mundial de Periodistas y Escritores de Turismo” în spaniolă. Limba engleză este utilizată la toate întâlnirile internaționale și evenimentele oficiale ale organizației. În prezent, membrii FIJET sunt profesioniști care se ocupă activ de jurnalismul de călătorie, editori ai unor reviste de specialitate, autori de cărți de călătorie și de specialitate din domeniul turismului, freelanceri din presa scrisă și online, precum și din rețelelele sociale de comunicare. Acești profesioniști își desfășoară activitatea cu oibiectivitate și depun eforturi pentru a ridica nivelul turismului mondial și pentru a o mai bună cunoaștere a destinațiilor și atracțiilor.

Mărul de Aur pentru Bucovina

Calitatea de membru FIJET o au membrii asociațiilor naționale afiliate și membri inidividuali din țări în care nu există asociații afiliate la organizația mondială. În prezent, familia FIJET are membri în peste 30 de țări. Președintele și Comitetul executiv sunt aleși la fiecare patru ani de către Consiliul de administrație din care parte președinții asociațiilor naționale afiliate. Secretarul general este numit de către președinte și este confirmat de comitetul executiv și de către adunarea președinților.

FIJET organizează în fiecare an un „Congres Mondial” pentru a evidenția un subiect sau o problemă de interes internațional în turism și turism. Cei care dețin calitatea de membru sunt invitați și încurajați să participe la acest congres. În 2018, cel de-al 60-lea Congres Mondial FIJET a avut loc la Marrakech, Maroc. Comitetul executiv și Consiliul de administrație organizează, de asemenea, întâlniri de mai multe ori pe an în destinații din întreaga lume.

FIJET oferă, de asemenea, facilități de cercetare și oportunități pentru comunicarea și schimbul de informații cu alți membri și profesioniști din industrie. Pe lângă faptul că acționează ca punct de contact pentru media și personalul de relații publice, FIJET coordonează și organizează excursii și întâlniri media în diferite țări pentru a oferi membrilor contacte și oportunități pentru povești de călătorie.

În 1962, UNESCO a invitat FIJET să se alăture ca organizație cu statut B. Obiectivele ambelor instituții, UNESCO și FIJET, erau deopotrivă: promovarea culturilor lumii, diseminarea ideilor, creșterea siguranței și consolidarea păcii în lume, cooperarea la nivel mondial și stimularea culturii și științei. În 1964, FIJET a obținut statutul de membru consultativ în UNESCO ca organizație neguvernamentală.

FIJET este de asemenea afiliată la Organizația Mondială a Turismului din cadrul ONU și la Fundația Mediteraneană pentru Turism, fondată în Malta acum 6 ani. Forumul care este o adunare anuală reunește lideri ai societății și alți actori interesați de turismul mediteranean și de pace.

Academia FIJET a Tinerilor Jurnaliști de Turism oferă unor tineri jurnaliști oportunitatea de a lucra și de a studia sub îndrumarea unor profesioniști și, totodată, membri FIJET pentru a-i ajuta într-o viitoare carieră de scriitor de turism. Unul dintre obiectivele principale ale FIJET este încurajarea specializării tinerilor jurnaliști în turism și invitarea lor în asociația mondială. Modelul acestei Academii de învățământ a fost implementat în Slovenia și dezvoltat în Tunisia, Slovacia, România și Turcia.

 

FIJET oferă în fiecare an Pomme d’Or sau Golden Apple, un premiu pentru excelență în domeniul turismului. Acest premiu pentru excelență este oferit în fiecare an unei organizații, țări, oraș sau personalitate căreia i se recunoscând eforturile în promovarea și dezvoltarea turismului. De când a fost înființat, în 1970, FIJET a oferit aproape 70 de trofee. În 2018, trofeul a fost acordat orașelor Palermo – Italia, Diyarbakîr, / Turcia și Ekaterinburg – Rusia. Cel mai recent trofeu a fost conferit orașului Oradea. Anterior, România a mai primit alte cinci trofee, în 1975 pentru mănăstirile cu picturi murale din Bucovina, în 2009 pentru Delta Dunării, Mărginimea Sibiului și compania aviatică Blue Air și în 2014 pentru orașul Târgu Jiu unde se află operele în aer liber ale celebrului sculptor Constantin Brâncuși.

 

În trecut, „Vue Touristique” era publicația oficială a FIJET, cu articole publicate în franceză, engleză și spaniolă. „Vue Touristique” a fost trimis tuturor membrilor FIJET, mii de exemplare fiind trimise către destinații de călătorie populare, transportatori aerieni, stațiuni și lanțuri hoteliere, birouri de turism naționale și locale. Urmând tendințele în comunicare, FIJET a deschis site-ul web: www.fijet.net, și profilul oficial Facebook – FijetWorld, precum și canalul YouTube pentru filmele video de la evenimente FIJET.

 

FIJET promovează multe activități prin intermediul asociațiilor naționale, susținând proiecte internaționale ale membrilor săi. Cele mai importante proiecte sunt:
– Premiul anual Marco Polo pentru cele mai bune reportaje de călătorie publicate de membrii FIJET. Evenimentul are loc anual în Zagreb, Croația
– Expoziția de fotografii „Călătorie și emoții”, organizată în fiecare anual în Slovacia, la care fotografii și jurnaliștii sunt invitați să participe cu cele mai bune creații ale lor

Exit mobile version