Site icon Clubul Presei de Turism

IN MEMORIAM Marian Constantinescu (24 aprilie 1953 – 28 septembrie 2024)

Presa de turism din România a devenit mai săracă. L-am pierdut pe Marian Constantinescu, un cunoscut jurnalist şi, cu siguranţă, cel mai prolific scriitor de turism din România. Marian Constantinescu este unul dintre fondatorii Clubului Presei de Turism din România, un proiect de suflet al său, care reuneşte astăzi aproape 50 de jurnalişti şi scriitori de turism. Timp de doi ani, Marian Constantinescu a fost şi preşedintele Clubului, reuşind ca, prin autoritatea sa, să repună, pe baze solide, această asociaţie a jurnaliştilor şi scriitorilor de turism. La Club a continuat să se implice în promovarea tinerilor aspiranţi la statutul de jurnalist de turism, la fel cum o făcuse anterior la publicaţiile pe care le-a „inventat” în domeniul presei de turism.

Fără să ne dăm seama, Marian Constantinescu a scris o ultimă frază şi a pus punctul de dinaintea tăcerii. Parcă prea devreme, lăsându-ne pe noi să facem alegerile potrivite pentru proiectele Clubului!


Nu te vom uita!

Colegii din Clubul Presei de Turism FIJET România

 Marian Constantinescu s-a născut pe 24 aprilie 1953, în Bucureşti. Absolvent al Liceului “Aurel Vlaicu” (1972) şi licenţiat în ziaristică, a lucrat la Agerpres, Tineretul Liber, Curierul Naţional, Ziua, ocupând poziţii de la redactor, şef departament, redactor şef până la director de promovare. A publicat poezie, proză, comentarii literare, în revistele: România Literară, Luceafărul, Contemporanul, Convorbiri Literare, Cronica, Vatra, Săptămâna, Flacăra, Suplimentul literar artistic al Scânteii Tineretului etc.
Marian Constantinescu este autorul a 11 cărţi: “Efigii în cronica prezentului (antologie de reportaje, Editura Sport-Turism – 1989) “Ştafeta continuă” (Editura Eminescu – 1989); “Dirijorul de lebede – întâlniri cu Oleg Danovski” (Editura Muzicală – 1990), Premiul pentru literatură pe 1990 al Fundaţiei Crescent; “Paradisul de piaţă” (poeme, Editura Convexus 2000 – 1993); “Piaţa Universităţii – Cine a trişat?” (Editura Convexus – 1995); “Regina nopţilor” (Editura Convexus – 1996), “În turism e vremea lupilor tineri” (Editura Convexus – 1997), distinsă cu premiul AJTR pe 1997, “Turismul – a cincea roată la căruţă” (Editura Convexus – 2003), “În căutarea lupilor tineri – după 10 ani” (Editura Convexus – 2008) – distinsă cu premiul ANAT-2009, “Cine lasă uşile deschise în turism!”, (Editura Convexus – 2009), „De la Badea Cârțan la Blond 007” (Editura Convexus – 2021).
În 2009, 2011 si 2012 a fost distins cu premiul şi statueta TOSCAR la categoriile “Best Travel Author” si „Best Travel Partner”, de către compania internaţională Travelport. In 2012 a fost recompensat cu premiul „Lifetime Achievement Awards” by Trend Hospitality. În 2016 a fost desemnat “Ambasador al staţiunii Băile Herculane”. Ministerul Turismului din Grecia prin Autoritatea Nationala a Turismului Grec (GNTO) i-a decernat în 2018 premiul şi diploma pentru promovarea turismului din Romania si Grecia.
În septembrie 1997, Marian Constantinescu şi Editura Convexus 2000 au promovat pe piaţa presei româneşti „Ziua Turistică”, primul săptămânal profesional de turism. În asociere cu cotidianul „Ziua”, apoi în parteneriat, „Suplimentul verde” cum a fost recunoscut timp de 5 ani, s-a distribuit mai întâi în fiecare zi de joi, ulterior, full color, sâmbăta. „Am avut ambiţia de a reînoda o tradiţie. Cea începută de către italianul Luigi Cazzavillan, realizatorul primului şi cel mai durabil supliment săptămânal de călătorii din România – „Ziarul căletoriilor şi al întemplărilor de pe mare şi uscat”. El a apărut între 1884 şi 1946. „Ziua Turistică” a fost deci al doilea săptămânal de acest gen apărut în România.


Sub sloganul „Numai cine se mişcă greşeşte” publicaţia a fost o pepinieră a tinerilor jurnalişti de turism. „Ziua Turistică” a creat prin politica editorială un veritabil ferment de specialitate în zona agenţiilor de presă, a cotidianelor şi periodicelor. Multe creaţii redacţionale au devenit referinţe şi bibliografie în cărţi de specialitate scrise de prestigioase cadre didactice de la Academia de Ştiinţe Economice din Bucureşti.
În aprilie 2004 editorul Marian Constantinescu şi compania Convexus 2000 au lansat pe piaţă „Traveller Magazin”. Revista s-a impus în scurt timp în lumea specialiştilor şi profesioniştilor din turism. În 2007 aceasta a devenit şi subiect de analiză într-o lucrare editată de Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării a Universităţii din Bucureşti.
Cărţile lui Marian Constantinescu şi proiectele editoriale „Ziua Turistică”, „Traveller Magazin” au fost onorate cu peste 22 de distincţii naţionale şi internaţionale printre care se numără Trofeele şi Premiile speciale ale Ministerului Turismului (1998, 2001, 2002 şi 2003), Premiile Asociaţiei Jurnaliştilor de Turism din România (AJTR), din 1997 până în 2004, premiile ANAT şi TOSCAR – „Best Travel Author” – din partea Travelport, dar şi ale altor organizaţii ca RCB, ANTREC, Romexpo etc. 

 A activat în Asociaţia Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism din România (AJTR). În 2008 a fondat, împreună cu alţi 33 de jurnalişti, Clubului Presei de Turism din România, afiliat la Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism, FIJET.


În continuare, redăm mesajul din partea familiei lui Marian Constantinescu…

„Un Om care nu vrea să fim triști, ci doar să ne amintim de vremurile bune trăite alături de el. A secat un fluviu de cuvinte. Potrivite. Magice. Dăruite cu pasiune o viață. Marian Constantinescu s-a stins.
Familia: Doina Constantinescu, Sînziana, Intiana și Romeo Romaniuc”

Declarație de neputință
Nu există mai multe feluri de singurătate,
Ci singurătate pur și simplu.
Nu există mai multe feluri de ură,
Ci ură prostească și atât.
Nu există mai multe feluri de invidii,
Ci numai invidia umană în fața ghilotinei de flori.
Nu există mai multe feluri de ipocrizie,
Una singură ajunge pentru cofrajul măștilor.
Exista însă mai multe feluri de fericire,
Fericirea de a înfrânge bratele singurătății,
Fericirea de a stăpâni ura,
De a compătimi invidioșii,
Ori fericirea pur și simplu
De a trece prin viață frumos.
Nu există mai multe specii de singurătate,
Dar le inventăm noi, contabili corecți,
Pentru a ne plăti unii altora
Neputința de a deveni fericiți.”

Marian Constantinescu „Paradisul de piață”, Editura Convexus 2000, 1993.

Exit mobile version