Peste 10 mii de vizitatori au ajuns la ediția de toamnă a Târgului de Turism al României, găzduit în perioada 9 – 12 noiembrie, de Centrul expozițional ROMEXPO din București. Evenimentul a promovat cele mai accesibile oferte la destinații din întreaga lume și a înregistrat un grad de internaționalizare de 43%, fiind prezente firme din Austria, Bosnia, Bulgaria, Egipt, Emiratele Arabe, Franța, Grecia, România, Serbia, Turcia și Ungaria. Conform organizatorilor, 107 companii expozante – agenții de turism, tour-operatori, instituții care promovează zonele turistice din România și organizatori de circuite locale și internaționale – au prezentat cele mai frumoase și accesibile vacanțe și sejururi, precum și pachete turistice reduse chiar și la jumătate de preț.
Ca la fiecare ediție, târgul de la ROMEXPO a reprezentat un real punct de atracție pentru cei care caută cele mai bune ponturi de călătorie și vor să scape de stresul organizării unei vacanțe. Pentru perioada sărbătorilor de iarnă, cele mai căutate destinații turistice din România au fost Bucovina și Maramureș, iar cele mai dorite vacanțe exotice din străinătate au fost Thailanda, Mauritius, Bali și Maldive. Un mare interes au stârnit și circuitele culturale în țările nordice și escapadele pentru grupuri mici în locuri inaccesibile turismului de masă. La Târgul de Turism al României, vizitatorii au găsit oferte speciale la vacanțe all inclusive, dar și sejururi de lux la prețuri pe măsură.
Discount-uri de până la 30% au fost și pentru vacanțele de iarnă la ski în România, Bulgaria, Austria, Elveția sau Italia și de până la 40% la city break-uri în Roma, Paris, Veneția, Barcelona, Milano, Londra sau Amsterdam. Cei mai mulți vizitatori au venit la Târgul de Turism al României să-și rezerve din timp concediul de vară pentru anul viitor. Aceștia au beneficiat de un discount de până la 50% pentru sejururile pe litoralul din România, Bulgaria, Croația, Turcia, Grecia, Egipt, Spania și Italia.
Partener media al Târgului de Turism al României, Clubul Presei de Turism FIJET România a animat amosfera cu cele trei evenimente pe care le-a pregătit la stand.
Sămbătă, 11 noiembrie, a fost rândul jurnalistului Grig Bute, vicepreședinte al Clubului Presei de Turism FIJET România, să se întâlnească cu cititorii săptămânalului „Cațavencii”. În pofida caracterului satiric al acestei publicații, care are și un spațiu dedicat călătoriilor extins și în online – „Ora de turism”, discuția lui Grig Bute cu cititorii a fost cât se poate de serioasă, vizând teme actuale ale industriei ospitalității din România.
Târgul de Turism al României revine la ROMEXPO, cu ediția de primăvară, în perioada 15 – 18 februarie 2024.