Peste 10 mii de vizitatori au fost înregistraţi la ediţia de primăvară a Târgului de Turism al României, organizat între 24 şi 27 februarie, la complexul expoziţional ROMEXPO din Bucureşti. Au participat 85 de companii cu activitate turistică, iar manifestarea a înregistrat un gradul de internaționalizare de 46%, #TTR2022 reunind companii din 11 țări: Bulgaria, Grecia, Israel, Italia, Japonia, Moldova, Palestina, Maroc, România, Spania, Ungaria.
„Ne bucurăm că cei mai importanți reprezentanți ai industriei au participat la eveniment, înțelegând că doar împreună putem să dăm un restart turismului. După o lungă perioadă de restricții, oamenii au nevoie să se întoarcă la evenimentele în format fizic și să călătorească. Manifestarea noastră s-a adresat atât celor care preferă vacanțele în România, caută sejururi all inclusive sau destinații de familie, cât și călătorilor exclusiviști care aleg destinațiile exotice. Le mulțumim agențiilor de turism, tour-operatorilor și asociațiilor turistice, organizatorilor de circuite naționale și internaționale că au făcut posibilă organizarea acestui târg. A fost plăcut să ne revedem, după 2 ani, cu expozanții și vizitatorii fideli evenimentului nostru”, a declarat Oana Netbai, PR ROMEXPO.
Vizitatorii au găsit la #TTR2022 cele mai bune soluții pentru o vacanță în siguranță și cele mai avantajoase pachete turistice. Vedeta târgului a fost o călătorie în jurul lumii, de 25 de zile, a cărui preț începe de la 7.000 de euro/persoană. Conform organizatorilor, cele mai căutate oferte turistice au fost cele all inclusive în Turcia, Egipt și Tunisia, pachetele fiind disponibile la târg cu o reducere de până la 50%. Nu au fost neglijate nici ofertele de tipul demi-pensiune cu până la 30% reducere, vizitatorii căutând sejururi pentru vară în Grecia, Spania și Croația. Un interes mare s-a observat și pentru promoțiille vacanțelor de tip city-break. Cei care au achiziționat un pachet pentru perioada Mărțișorului în Roma, Paris sau Veneția, s-au bucurat de o reducere de până la 30%. Vacanțele exotice în destinații precum Mexic, Cuba, Maldive, Thailanda, Zanzibar, Republica Dominicana, Sri Lanka, au beneficiat de un discount de până la 30%.
La Târgul de Turism al României au fost prezentate, în premieră, și oferte speciale pentru vacanțele cu animale de companie.
De asemenea, în cele 4 zile de târg au fost promovate servicii și zone turistice din România prin intermediul unităților administrativ teritoriale, consiliilor județene, primăriior, asociațiilor de turism, oficiilor turistice.
Clubul Presei de Turism FIJET România a fost partener media al evenimentului de la ROMEXPO. Membrii Clubului au discutat şi au realizat interviuri cu mulţi participanţi la această ediţie a Tîrgului de Turism al României. La finalul ediţiei de primăvară a Târgului de Turism al României, am reunit opiniile unor membri ai Clubului.
„Târgul de Turism al României a revenit în format fizic după 2 ani. Am văzut o ediție restrânsă, unde doar cei mai curajoși dintre oamenii de turism au ținut să participe.
Stand-urile Karpaten, DerTour, dar și cele ale Bulgariei și Greciei au fost, de departe, cele mai mari și mai vizitate. Turiștii nu s-au grăbit să aleagă oferte early booking, ci, mai degrabă, să vadă ce e nou pe piață și și-au rezervat dreptul de a face o achiziție mai târziu. Întrebări precum cele legate de siguranța sanitară sau de războiul din Ucraina nu au lipsit.
Lipsa reprezentanților unor destinații mari precum Constanța sau Delta Dunării a fost suplinită de surpriza participării unor asociații noi, oameni care au decis să profite de participarea scăzută a expozanților și de faptul că nu exista o taxă de intrare și au venit să își prezinte ofertele inedite.”
Adrian Boioglu, jurnalist, GoNEXT
„Incert pînă cu vreo cîteva zile înainte de deschidere, desfășurat într-o jumătate de pavilion de Romexpo, cu o asistență mult diminuată a participanților, expozanți sau vizitatori, principala calitate a TTR 2022 a fost că totuși a existat, în contextul complicat al prezentului, între sfîrșit de pandemie și început de război. Conflictul din Ucraina, declanșat violent în chiar prima zi a tîrgului, a produs o îngrijorare generală care a plutit pe fețele tuturor pînă la închiderea de duminică: turismul, o industrie care vinde viitor plăcut și relaxant, n-are cum să nu fie afectat de instabilități politice, sociale, sanitare, economice – impredictibilitatea perioadei imediat următoare poate influența major nu numai prețurile pachetelor turistice, dar și încrederea oamenilor, reticenți pe bună dreptate în a lua decizia de a-și cumpăra în avans un concediu pe care nu se știe dacă și unde îl vor putea petrece în siguranță.” (extras din articolul pt catavencii.ro)
Grig Bute, jurnalist, Cațavencii
„TTR, în intenţia organizatorilor, organizatorilor ar fi trebuit sa “reunească întreaga industrie de turism”.
Strict statistic, putem afirma acum că a semănat a târg, chiar international, de turism. Au fost prezenti expozanti din 10 ţări, 4 standuri de consilii judetene, 8 parteneri media (printre care Clubul Presei de Turism FIJET Romania), au existat conferinte de presă, momente de animatie, ansambluri folclorice, degustări diverse de produse (vin, ingheţată, cafea, fructe, bomboane), interviuri şi o atmosfera plăcută.
Expozantii au fost amabili şi dornici de dialog; vizitatorii s-au informat, au achizitionat sau au degustat. Ambientul a fost plăcut (termic, sonor şi iluminat), prietenos de-a dreptul. După ediţia online, această ediţie a dat cel puţin speranţa de reîntoarcere la normalitate.”
Puiu Nistoreanu, profesor universitar, Academia de Studii Economice Bucureşti
„În primul rând, pot spune, și toți participanții, fie ei expozanți sau vizitatori, au subliniat ideea că ne-am bucurat și am apreciat cu toții că, după o pauză de doi ani, s-a reluat, în format fizic (altfel nici nu ar avea farmec) Târgul de Turism al României.
Au fost 85 de expozanți și da!, este drept, mai puține agenții de turism decât participau în mod normal. Însă mai ales în weekend, am remarcat mulți vizitatori și cred că decizia ROMEXPO, de a nu percepe taxă de intrare, a fost foarte eficientă pentru actuala ediție.
Ce a însemnat actuala ediție a TTR? Mult networking, multe revederi între parteneri după ani de zile, dar și reîntâlnirea potențialilor turiști cu prestatorii din industrie. M-aș bucura dacă autoritățile ar oferi și mai multă atenție industriei turismului și ar sta și mai mult în spațiul târgului, pe viitor.
Pe lângă ofertele early booking, agențiile de turism au promovat, pentru anumite pachete turistice, reduceri suplimentare cu ocazia Târgului de Turism al României, cuprinse între 5% și 30%. De asemenea, organizatorii au pus la dispoziție un spațiu pentru partenerii mass-media, ceea ce este de apreciat.
Pentru a sprijini turismul și dezvoltarea turistică a unei destinații, este nevoie de toți partenerii implicați, fie ei agenții de turism, hotelieri, organizații, transportatori sau, așa cum suntem noi, reprezentanți ai mass-media și în special jurnaliști de turism. Dacă actuala ediție a TTR a reprezentat un nou ”moment zero” al turismului românesc și un început de normalitate, să sperăm că ediția de toamnă va fi ”100% normală”, ca în vremurile de altă dată. Lumea nu va mai fi la fel ca înainte, însă turismul poate renaște. Ar fi o idee ca organizatorii TTR, împreună cu partenerii din turism și cu autoritățile, să se concentreze și pe incoming la viitoarele ediții, și să asigure programe tip hosted buyer, să invite agenți de turism, profesioniști și jurnaliști din țările țintă. Nu este imposibil!”
Traian Bădulescu, jurnalist de turism, purtător de cuvând al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, ANAT
„Ar trebui spus cu maxima sinceritate că TTR a fost oglinda fidelă a situației actuale a turismului autohton. Decapitalizate sever încă înainte de apariția pandemiei, domeniile HORECA și al agențiilor de turism, respiră din ce în ce mai greu reanimat, din când în când, de la bugetul de stat. Voucherele de vacanță completează doza de oxigen necesară supraviețuirii vacanțelor estivale. Așa se explică participarea destul de modestă a agențiilor de turism, o parte dintre ele confruntându-se cu insolvența, dificultăți financiare, a se citi lipsă de lichidități, dar și cu deprofesionalizarea resurselor umane. Cu standuri ”ca pe vremuri” au venit doar Karpaten Turism, care mai are doar puțini pași până la constituirea unui lanț hotelier propriu, respectiv DerTour România, care ca și Karpaten accelerează pe segmentul turismului intern, combinat cu destinații exotice ce se adresează amatorilor de lux. Contextul vitreg, minat de diverse restricții internaționale, are se pare un efect invers. Unele țări turistice, printre care Tunisia, Maroc, Egipt, Bulgaria, au venit la București cu standuri reprezentative, pentru a-și rechema turiștii la ”arme”. Atât strădaniile organizatorilor (Romexpo a reușit să acopere doar trei sferturi din suprafața unui pavilion) și ale vizitatorilor (intrarea și parcarea au fost libere), n-au avut cum să ofere o consistență satisfăcătoare actualei ediții, umbrită nu numai de efectele pandemie ci și de spectrul unui conflict ruso-ucrainean, cu implicații devastatoare și pentru circulația turistică.”
Marian Constantinescu, redactor şef Traveller Magazin