În perioada 17-21 mai s-a desfășurat, un info trip organizat de FIJET Serbia. La această prezentare o obiectivelor turistice din estul Serbiei, din zona situată la granița cu România, au participat 23 de jurnaliști din toate țările ex-iugoslave, precum și jurnaliști din Bulgaria și România.
Programul a fost unul complex în toate cele cinci zile. S-a pornit în prima zi de la herghelia și hipodromul din Lubicevo și s-a încheiat la Castrul Roman de la Viminacium. Alte obiective vizitate pe traseu, au fost Cetatea Ram, Cetatea și Orașul Golubac, Situl Arheologic Lepenski Vir, toate aflate în defileul Dunării și Orașul Negotin, Localitatea tradițională Rogljevacke pimnice, Peșterile Duboka și Ravnistarka, Orașul Kucevo, Mănăstirea Tumane, Crama Boerescu etc.
O mențiune deosebită trebuie făcută prezentării obiceiurilor tradiționale din Localitatea Duboca și din Orașul Kucevo cât și scurta participare la un festival al plăcintelor în Localitatea Radna Glava. Pe parcursul călătoriei au fost făcute și degustări de vinuri și produse tradiționale, dintre acestea ieșind în evidență cele de la Golubac, Rogljevacke pimnice și Crama Boerescu.
Pe toată durata deplasării s-au ținut și întâlniri în care s-a făcut schimb de informații între ziariștii prezenți.
Din partea FIJET România a participat Valentin-Lucian Beloiu, care a oferit tuturor ziariștilor prezenți broșuri de prezentare a României și Harta României.