
Federația Internațională a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism, FIJET, a acordat orașului Ljubuški trofeul „Mărul de Aur”. Este pentru prima dată când o destinație din Bosnia Herțegovina primește acest prestigios trofeu, acordat de FIJET începând din anul 1970. Până în prezent au fost acordate peste 75 de astfel de trofee unei organizaţii, unui oraş sau unei personalităţi, în semn de recunoaştere a demersurilor pentru promovarea și dezvoltarea turismului. În cazul orașului Ljubuški, trofeul „Mărul de Aur” a fost acordat, conform motivației juriului, pentru „o sinergie extraordinară între natură, istorie, cultură, tradiție și patrimoniu”.
Ljubuski este un oraş cu o populaţie de circa 28 de mii de locuitori, fiind situat relativ aproape de frontiera cu Croaţia şi de Marea Adriatică. Este un oraş cu multe vestigii istorice, unele din perioada romană, dar şi cu multe spaţii verzi, într-o zonă cu dealuri calcaroase, cu multe stânci la suprafaţa solului. Pe un deal din apropiere se află cetatea lui Stjepan Kosač, aflată în proces de reabilitare şi parţial intrată în circuitul turistic. În oraş tocmai a fost inaugurat un muzeu, în Centrul arheologic „Gračine”, unde a fost un castru roman. Aici a fost organizată şi ceremonia în cursul căreia conducerea Federației Internaționale a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism, FIJET, a acordat oraşului Ljubuski trofeul „Mărul de Aur”.
Înainte de a-i oferi primarului Vedran Markotic trofeul, preşedintele FIJET, Tijani Haddad, a spus: „Sunt foarte mândru să fiu alături de dumneavoastră, pentru a onora orașul dumneavoastră cu Mărul de Aur. Federația Internaţională a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism lucrează pentru turism de 70 de ani. Nu pentru orice fel de turism, ci pentru promovarea turismului, turismul curat, turismul căruia i se acordă multă importanță. Oferim acest Măr de Aur unui oraș care se străduieşte să promoveze turismul așa cum facem şi noi. Noi promovăm turismul pretutindeni şi oferim acest trofeu de dragul orașului și de dragul locuitorilor. Ne dorim un oraș curat. Încurajăm autorităţile locale, pe primari, să muncească pentru a avea Mărul de Aur și să fie promotori a ceea ce numim turism durabil. În această seară, am onoarea de a-i înmâna Mărul de Aur primarului orașului dumneavoastră, Ljubuski, și sper că acesta este începutul unui nou capitol şi să continuaţi, pentru că sunteţi merituoşii deţinători ai acestui „Măr de Aur” şi pentru a vedea orașul dumneavoastră mai bine clasat printre orașele lumii.”
Trofeul „Mărul de Aur” va fi expus în noul muzeu din Centrul arheologic „Gračine”, într-un mare vas de piatră, ca o confirmare a faptului că Ljubuški este supranumit „orașul-oază dintre stânci”.
Locuitorii micului oraş Ljubuski au fost extrem de bucuroşi după ce au aflat că urmează să primească trofeul. Cu câteva zile înaintea conferirii trofeului, s-au adunat pe stadion într-un flash-mob prin care au marcat faptul că orașul lor va fi primi trofeul „Mărul de Aur”.
Despre Ljubuski se spune că este un oraş în care natura şi istoria nu au linii de demarcaţie, deoarece siturile istorice se află în locuri cu peisaje deosebite, modelate de natură. Pe lista marile atracţii din Bosnia Herţegovina se află cascadele de la Kravica, aflate la 10 m de Ljubuski. Râul Trebižat a creat aici peisaje încântătoare în relieful carstic, cascadele având o înălţime de aproximativ 25 de metri. De-a lungul anului, în oraşul Ljubuski ajung mulţi turişti, atraşi de festivalul de teatru, de carnavaluri, de festivalul de jazz sau de multele târguri care promovează produse tradiţionale din zonă, precum brânzeturi, ulei de măsline şi vinuri.