Sub îndrumarea organizației FIJET (Federația Internațională a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism), Comitetul Academiei FIJET organizează anual Academia FIJET a tinerilor jurnaliști de turism, un program ce oferă tinerilor pasionați de scris oportunitatea de a descoperi noi culturi și de a crea conexiuni cu ceilalți participanți într-o destinație turistică aflată în dezvoltare, printr-o împletire armonioasă între seminarii despre turism și învățare la fața locului. Organizată într-o locație diferită de la un an la altul, ediția 2023 a Academiei FIJET a avut loc în perioada 3-9 septembrie în Tunisia, cu tema turismului durabil, curpinzând seminarii precum „O nișă în jurnalism: scriere de călătorie” și „Calitățile importante ale unei scrieri de călătorie eficiente” (Prof. F. Sema Kutlu), „Marketing de conținut în media” (Prof. Ludmila Novacka – Slovacia), „Turismul durabil și rolul tinerilor în turismul durabil” (Prof. Gabriela Țigu – România), „Cum se scrie un reportaj” (Prof. Petra Somek – Croația) și „Importanța industriei ospitalității în dezvoltarea turismului durabil” (Prof. Amelia Tomasevic – Croația). La această acțiune au participat 16 studenți din Croația, Egipt, Franța, Maroc, Spania, Turcia, România și Tunisia, România fiind reprezentată de Emilia Batros, Radu George Baciu și Tudor Alexandru Panait.
Președintele FIJET, Tijani Haddad, a salutat călduros sosirea participanților Academiei FIJET în Tunisia și a făcut eforturi considerabile pentru ca studenții să descopere cultura și obiceiurile locale. Astfel, cea mai recentă ediție a Academiei FIJET din Tunisia a găzduit participanții programului în Hotel Africa din Tunis și Hotel Marina Palace din Hammamet. Cu 1.300 de km de zonă costieră şi cu multe situri arheologice, Tunisia este o ţară în care turismul are o contribuţie importantă pentru produsul intern brut, de peste 16 procente în anii de dinaintea pandemiei. In august 2023, Tunisia a raportat recuperarea totală după efectele pandemiei globale de COVID-19, numărul turiștilor ridicându-se la nivelurile prepandemice. Depinzând de accesibilitatea prin transport aerian pentru dezvoltarea turismului, Tunisia are ca obiectiv comun cu statele vecine să creeze o experiență plăcută vizitatorilor în țările arabe, mizând pe diversificarea produsului turistic și pe poziționarea culturală a Tunisiei.
Ca urmare a activităților economice intense ce au generat apariția schimbărilor climatice, turismul durabil a devenit o prioritate pentru industria ospitalității și sectoarele conexe. Datorită acestui fapt, Academia FIJET îi încurajează pe studenți să descopere destinații turistice inedite despre care să relateze și să realizeze conexiuni valoroase cu oficiali din turism pentru a contribui la conservarea infrastructurii turistice din zonele cu potențial turistic. Ca urmare, prima zi a Academiei s-a desfășurat la Tunis, unde lectorii și studenții au fost primiți de ministrul tunisian al turismului, Moez Belhassine. Cu acest prilej, responsabilul guvernamental a subliniat importanța turismului pentru dezvoltarea economică a Tunisiei, anul trecut fiind înregistrați peste 6 milioane de turiști. Cu o strategie coerentă, ministerul turismului din Tunisia își propune ca, până în 2035, să crească numărul sosirilor la 15 milioane de turiști și, in același interval de timp, să crească de 4 ori veniturile din turism.
Programul vizitelor a început cu Medina din Tunis, unde studenții au avut ocazia să admire mărețele case și palate care au aparținut oamenilor înstăriți din cartierul Kasbah. Totodată, foarte atractive au fost fațadele caselor, care asigurau intimitatea locuitorilor, și poveștile din spatele ușilor decorate aparte. Întrucât Academia FIJET se concentrează pe aspectul practic al procesului de învățare, participanții au fost conduși într-o zonă ce funcționa ca piață, unde încă din cele mai vechi timpuri se obișnuia fabricarea de pălării, parfumuri și covoare, laolaltă cu obiecte din cupru sau piele, constituind un loc ce a marcat, deopotrivă, abolirea sclaviei. Cel mai atractiv moment al zilei a fost urmărirea procesului de fabricație al pălăriei tradiționale tunisiene, de culoare roșie, mânuită cu agilitate de un meșter local. În continuare, Academia FIJET a vizitat Sidi Bou Said, orașul de reședință al multor scriitori, pictori și artiști renumiți, unde tinerii jurnaliști s-au plimbat pe străzile pavate cu piatră cubică și au admirat casele pictate în alb și albastru. Recunoscut pentru pozele pitorești cu fundal spre Marea Mediterană, Sidi Bou Said a fost locul unde participanții au gustat pentru prima dată ceaiul de mentă îndulcit, un element definitoriu pentru Tunisia, folosit în cultura tunisiană ca simbol al ospitalității și servit pe tot parcursul zilei.
După relocarea Academiei FIJET la Hammamet, tinerii care cochetează cu jurnalismul de călătorie au pornit la drum pentru a vizita orașul Sousse, al treilea ca mărime din Tunisia și reprezentând unul dintre cele mai importante puncte de interes turistic. Printre cele mai atractive locații s-au numărat Muzeul Arheologic Sousse, care dispune de o colecție impresionantă de picturi mozaic, ilustrând scene mitologice, și, la numai câteva minute distanță, Portul El Kantaoui, de unde se pot observa hoteluri luxoase și yahturi de dimensiuni impresionante, alături de un teren de golf care asigură succesul turismului tunisian în această zonă. Totodată, participanții Academiei FIJET au trecut pragul unul post de radio privat, Jawhara FM, urmărind cu admirație din ce este compusă infrastructura necesară transmisiunii radio și cum se difuzează o emisiune radio în direct. Acest post de radio generalist care emite de aproape două decenii în arabă pentru zona Sahelului a primit nmele Jawhara care în limba arabă înseamnă „perlă” deoarece orașul Sousse, de unde emite, este supranumit „Perla Sahelului”. Apusul soarelui i-a surprins pe tinerii Academiei FIJET la Monastir, locație care completează clasamentul celor mai populare stațiuni tunisiene de la Marea Mediterană, alături de Sousse și Hammamet. Monastir este recunoscut pentru numeroasele centre spa, participanții având ocazia să descopere încăperile în care turiștii vin să se bucure de sesiuni de masaj, hammam, saună, piscină și diverse alte tratamente într-o atmosferă de lux.
Finalul programului de vizite cuprins în ediția 2023 a Academiei FIJET la Hammamet a fost spectaculos, datorită peisajului de la situl arheologic Uthina, unde studenții s-au plimbat printre ruinele fostei colonii romane, resimțind atmosfera antică prin imaginile unui amfiteatru, unui capitoliu și ale unui apeduct. Prânzul a consolidat legătura creată între participanții Academiei FIJET și cultura tunisiană, întrucât masa a fost servită într-o casă tradițională din Jebel El Ouest, unde tinerii jurnaliști s-au delectat cu preparate delicioase din pui făcut la rotisor și miel la cuptor, servite alături de cușcuș, năut și diverse salate. Nelipsit a fost desertul pe bază de fructe, curmale, și prăjituri trațional tunisiene, masa fiind servită la umbra măslinilor și a palmierilor din vasta grădină. Astfel, gastronomia tunisiană este originală și ademenitoare, cel mai clar exemplu în acest sens fiind produsul de patiserie Brik, asemănător unui foietaj, umplut cu ton, ou, brânză și pătrunjel, gătit și servit în formă de triunghi, asezonat cu suc de lime.
Gala Academiei FIJET din ultima seară a ediției 2023 a răsplătit participarea studenților cu un certificat și a marcat momentul de încheiere a unei săptămâni inedite, în care tinerii jurnaliști au descoperit cultura tunisiană atât în sălile de clasă, cât și pe teren, în numeroase destinații turistice, aducând, totodată, un moment de recunoștință pentru sponsorii Academiei FIJET din Tunisia, în special Hotelului Marina Palace din Hammamet și președintelui FIJET, domnul Tijani Haddad, și pentru profesorii care au făcut eforturi deosebite pentru a șlefui condeiul tinerilor scriitori de turism. (Radu BACIU)