Apariție editorială: „De la Badea Cârțan la Blond 007” – Marian Constantinescu

Pandemia ne-a schimbat obiceiurile, ne-a afectat programul călătoriilor, însă pe experimentatul jurnalist Marian Constantinescu, colegul nostru din Clubul Presei de Turism FIJET România, l-a stârnit să scrie. Titlul poate induce în eroare. Nu este o poveste despre Badea Cârțan, ci o cronică a turismului românesc, așa cum a perceput-o autorul. Cartea este, cu siguranță, un prilej de a rememora evenimente legate de turismul românesc, iar comentariile față de unele decizii sau, mai degrabă, indecizii ale unor responsabili guvernamentali au și accente ironice.

Cronica începe în anul 2005 și acoperă perioada marilor privatizări din domeniu, a dezvoltării unor companii, datorată unor profesioniști autohtoni, menționând totodată și eșecurile unor amatori rătăciți prin turismul românesc. Povestea continuă, „călătorind printre idei” conform subtitlului, oprindu-se în 2020, dar, la fel ca la filme, lasă loc și pentru o continuare.

Cine este „Blond 007”? Va trebui să descoperiți, lecturând a 11-a carte semnată de Marian Constantinescu.