Clubul Presei de Turism FIJET România la Târgul de Turism al României

Începe Târgul de Turism al României!

La ROMEXPO te așteaptă mii de oferte pentru destinațiile de vis

Între 15 şi 18 noiembrie 2018, în Pavilionul B2 al Centrului Expoziţional ROMEXPO, va avea loc ediţia aniversară a Târgului de Turism al României.

În 1997, ROMEXPO a inclus în portofoliul său un târg dedicat specialiștilor din industria turismului și pasionaților de călătorii. Începând de atunci, de două ori pe an, la Târgul de Turism al României, vizitatorii au ocazia să se informeze şi să aleagă cele mai atractive oferte de vacanţe sau călătorii, iar experții din domeniu să-și dezvolte și consolideze afacerile cu profil turistic.

Târgul de Turism al României este locul unde vizitatorii au la dispoziție cea mai variată ofertă pentru petrecerea timpului liber. Agenţiile şi tour-operatorii îşi prezintă pachetele destinate pasionaţilor de turism cultural, turism de tratament, rural sau de business, dar și celor entuziasmaţi de croaziere și destinaţii exotice.

Peste 210 companii vor expune pe o suprafață de peste 10.000 de mp și vor întâmpina vizitatorii cu:

  • pachete turistice avantajoase;

  • asigurări de călătorie şi alte servicii complementare: transport, bilete de călătorie etc.

  • reduceri considerabile aplicate pachetelor de călătorie către destinaţii exotice;

  • accesorii utile, unice, moderne şi adaptabile, în funcţie de tipul şi scopul călătoriilor.

Fie că vorbim de locuri din România sau destinații exotice,Târgul de Turism al României satisface toate cerințele pasionaților de călătorii.

Gradul de internaţionalizare a celei de-a 40-a ediții a Târgului de Turism al României este de 17%, 16 ţări promovându-şi zonele şi obiectivele turistice: Albania, Bulgaria, Chile, Cuba,

Cehia, România, Germania, Grecia, Ungaria, India, Israel, Italia, Luxemburg, Republica Moldova, Palestina și Serbia.

Menționăm că la această ediție a Târgului de Turism și-au anunțat participarea oficială următoarele țări: Bulgaria, Cuba, India, Indonezia, Palestina.

Promovarea turismului românesc este o componentă esențială a târgului nostru. Expozanții au pregătit oferte atractive pentru iubitorii de vacanţe pe meleagurile româneşti și pun la dispoziţia vizitatorilor promoții speciale pentru petrecerea Sărbătorilor de Iarnă în zonele de munte din România.

De asemenea, în cadrul celei de-a 40-a ediţii a celui mai mare eveniment de turism din ţară, pasionații de călătorii sunt așteptați și cu oferte speciale la cele mai frumoase destinații din străinătate.

Timp de patru zile, vizitatorii vor avea ocazia să se informeze şi să aleagă vacanţele sau călătoriile care se pliază cel mai bine pe bugetele şi stilul lor de viaţă, către destinaţii precum: Grecia, Turcia, Bulgaria, Austria, Italia, Spania, Franţa, Marea Britanie, Olanda, India, Iordania, Palestina, Tanzania.

Pentru vizitatori sunt pregătite mii de pachete care vizează turismul cultural, rural sau de business, cel de tratament, destinaţiile exotice, croazierele şi turismul de aventură.

Mai mult decât atât, evenimentul este locul ideal pentru stabilirea şi desfăşurarea întâlnirilor de afaceri din industria turismului.

În perioada 15-18 noiembrie, pe parcursul celui mai important eveniment de turism al toamnei, au loc o serie de activități conexe (conferințe și seminarii) care aduc în prim-plan teme cu privire la dezvoltarea turismului de calitate și a bioturismului, sustenabilitatea în turism sau ce înseamnă turismul social.

Programul și tematica evenimentelor conexe pot fi consultate aici:

https://www.targuldeturism.ro/wp-content/uploads/2018/11/Program-evenimente-TTR-II-2018.pdf

Târgul de Turism al României este organizat de ROMEXPO, bianual, primăvara şi toamna, împreună cu Camerele de Comerţ şi Industrie din România, în parteneriat strategic cu Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT ) şi cu sprijinul: Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR), Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC).

Program de vizitare:

15-17 noiembrie 2018, orele 10:00-18:00

18 noiembrie, orele 10:00-16:00

Bilet intrare: 20 de lei

Copiii sub 7 ani, persoanele cu dizabilități și persoanele instituționalizate beneficiază de intrare gratuită.

Acces:

Pietonal: Porțile A, B, C si D, cu intrare dinspre: Piața Presei Libere, Bulevardul Expoziției și Strada Parcului;

Auto: Porțile B, C si D, cu intrare dinspre: Bulevardul Expoziției și Strada Parcului.

Tarif parcare: 5 lei/oră.