După o pauză de 3 ani cauzată de pandemie, membrii FIJET se reunesc, în perioada 10 – 16 octombrie, la Congresul organizat în Egipt. Peste 200 de participanți din 30 de țări, între care 8 din România, sunt așteptați la Cairo, la reuniunea în plen, programată luni, 10 octombrie. În cadrul congresului vor fi organizate și alegeri pentru postul de președinte și pentru noul Comitet Executiv al organizației mondiale a jurnaliștilor și scriitorilor de turism. Actualul președinte, Tijani Haddad, este singurul candidat pentru un nou mandat de 4 ani la conducerea FIJET, în timp ce alți 15 candidați au intrat în cursă pentru cele 7 poziții de membru în Comitetul Executiv.
Programul Congresului cuprinde vizite la noul Muzeu al Civilizației Egiptene din Cairo, la piramidele de la Giza, o croazieră pe Nil de la Aswan la Luxor.