FIJET a acordat orașului Palermo trofeul „Mărul de Aur”!

În cadrul unei ceremonii care a avut loc în stațiunea turistică Citta del Mare, președintele FIJET Tijani Haddad a înmânat trofeul primarului orașului Palermo, Leoluca Orlando, Cu acest prilej, președintele Tijani Haddad a subliniat faptul că orașul Palermo merită această distincție datorită diversității patrimoniului său cultural, dar și datorită modului în care a fost conservat acest patrimoniu. Primarul Leoluca Orlando a subliniat evoluția orașului Palermo, de la un loc în care Omerta – legea tăcerii era mai puternică decât legile statului în urmă cu 40 de ani la un oraș sigur, în care astăzi trăiesc în bună înțelegere toți locuitorii, indiferent de confesiune. De menționat că Uniunea Europeană a atribuit în acest an orașului Palermo titlul de Capitală Culturală Europeană.

Candidatura orașului Palermo pentru trofeul „Mărul de Aur” a fost propusă de președintele organizației italiene a jurnaliștilor de turism, FLAI – FIJET, Giacomo Glaviano.

Delegația FIJET care a oferit orașului Palermo trofeul „Mărul de Aur” a fost alcătuită din președintele FIJET Tijani Haddad, vicepreședinta FIJET și președinta FIJET Croația, Tina Cubrilo, președintele subcomisiei „Mărul de aur” și secretar general al Asociației bulgare a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism, ABUJET Bulgaria, Plamen Starev, președintele Uniunii belgiene a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism, UBJET Belgia, Gilbert Menne și președintele Clubului Presei de Turism FIJET România, Ștefan Baciu.