Ideea de a porni într-o aventură de 7 luni în Asia s-a născut din dorința de a evada din cotidian. Cu toate că a însemnat un pas mare în afara zonei de confort, am luat împreună decizia de a prioritiza pasiunea pentru călătorit și de a porni într-o descoperire a continentul asiatic, departe de rutina zilnică și de „roata de hamster” a corporațiilor. Așadar, am evadat de la joburile 9-5, și doar cu un rucsac în spate am devenit călători cu ‘normă întreagă’.
În această aventură, unul dintre scopurile noastre este să promovăm Asia în mediul online și să împărtășim experiențe reale, autentice, pentru a ajuta alți turiști să își creeze vacanțe de neuitat.
Pentru o plecare de o asemenea anvergură, am început pregătirile cu 6 luni înainte, iar la finalul lunii noiembrie am spus „La revedere!” Europei și am zburat către Hong Kong, prima oprire din călătoria noastră. Itinerariul nu a fost în totalitate stabilit înaintea plecării, deoarece scopul a fost să ne bucurăm de fiecare experiență și să avem flexibilitatea să vizităm locurile pe care le descoperim pe parcurs.
În momentul în care scriem articolul, am împlinit două luni de când am început călătoria, timp în care am descoperit 5 țări sau regiuni asiatice. Din agitația și modernitatea din Hong Kong, am trecut o zi în Macao pentru a vedea faimoasele cazinouri și arhitectura colonială portugheză. Următoarea destinație a fost Thailanda, în care am petrecut 6 săptămâni, vizitând-o de la nord la sud. Am început din Chiang Mai și, cu o mașină închiriată, am parcurs circuitul Mae Hong Son, în care am descoperit peisaje montane superbe, ultima oprire fiind în Chiang Rai, orașul faimoaselor temple ‘White Temple’ și ‘Blue Temple’. A urmat sudul Thailandei; pornind din Phuket am călătorit din insulă în insulă dinspre Marea Andaman până în Golful Thailandei, iar destinația finală a fost Bangkok, un oraș vibrant, cu peisaje citadine impresionante.
A urmat un zbor spre nordul Laosului, unde am stat 10 zile, trecând din actuala capitală Vientiane spre Vang Vieng și în final către fosta capitală, Luang Prabang. Cambodgia a fost următoarea oprire pentru două săptămâni, punctul principal de interes fiind templele Angkor, o atracție turistică impresionantă, care ar trebui să fie pe lista de destinaţii a fiecărui călător. O surpriză plăcută a fost Phnom Penh, capitala Cambodgiei, pentru arhitectura colonială franceză și monumentele încărcate de istorie.
Cu toate că itinerariul nu este definitivat, alte destinații pe care cu siguranță nu le vom rata sunt Vietnam, Filipine, Japonia, Coreea de Sud, Brunei, Malaezia și Indonezia.
Iar în ceea ce privește planurile după aceste 7 luni de călătorie în jurul Asiei – aceasta este partea frumoasă a acestei aventuri – încă nu avem niciun plan! (Maria Cojocariu, Răzvan Calcan)