Jurnaliștii de turism din Bulgaria, membri ai Federației Internaționale a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism, FIJET World, marchează în acest an 65 de ani de la înființarea Asociației Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din Bulgaria, ABUJET. Colaborarea dintre ABUJET Bulgaria și Clubul Presei de Turism FIJET România s-a intensificat în ultimii ani, iar revenirea la normalitate, după pandemie, ne va oferi, cu siguranță, ocazia de a ne întâlni din nou în info trip-uri, de a ne cunoaște mai bine și de a prezenta cititorilor, ascultătorilor și telespectatorilor, tot mai multe informații din cele două țări.
Cu ocazia împlinirii a 65 de ani de la înființare, Asociația Jurnaliștilor și Scriitorilor Bulgari în Turism (ABUJET) a lansat o carte dedicată Sofiei. „Temele Sofiei” este o colecție de texte cu tema diversității vieții din capitala Bulgariei: repere puțin cunoscute ale Sofiei, trasee culturale și istorice, personalități care definesc fața orașului, păstrarea tradiției, povești ale caselor din Sofia, povești a timpurilor trecute și moderne.
Din prefața albumului aniversar: „Lumea devenise drumuri și cărți pentru noi, jurnaliști și scriitori iubitori de călătorii cu ABUJET. Cu vântul în păr, am visat și am zburat, pregătiți să cunoaștem alte popoare, obiceiuri ciudate, oameni obișnuiți … Dintr-o dată, criza COVID a pus capăt la toate acestea. Închiși în propriile case și orașe de origine, amorțiți, fără să ne vină să credem, confuzi, ne-am uitat încet la noi înșine. Ne-am căutat rădăcinile. Ne-am deschis inimile către frumusețile din jurul nostru… Ne-am iubit întotdeauna Sofia natală. Avea un loc în inimile noastre, dar nu am reușit să i-o spunem cu voce tare. Iar ea, ca mamă, își aștepta cu răbdare copiii. Astăzi îi declarăm dragostea, povestind despre artiști inspirați, care i-au construit imaginea unei capitale. Readucem viața în case emblematice din Sofia. Vorbim despre Serdica antică și toleranța ei milenară, între culturi și religii. Mângâiem bogăția patrimoniului istoric din centrul orașului. Admirăm arhitectura sa aristocratică… Îi dedicăm această colecție – înțeleptei, frumoasei și iubitei noastră Sofia!”