Federația Internațională a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism, FIJET, a acordat trofeul „Mărul de Aur” orașului Izmir. Ceremonia a fost organizată într-una dintre clădirile unei foste rafinării de gaz lampant din secolul al 19-lea, importantă pentru dezvoltarea economică și comercială a orașului de altădată, un important port al Mediteranei. Fabrica furniza gaz pentru 3 mii de felinare folosite la iluminatul urban la începutul secolului XX care încet-încet au fost înlocuite de felinarele cu becuri, pe măsura introducerii rețelei electrice. Autoritățile locale au restaurat instalațiile care nu mai erau folosite de circa 70 de ani, iar toate clădirile care s-au păstrat au fost renovate și transformate într-un modern centru cultural și educațional, aflat în al treilea oraș ca mărime din Turcia, după Istanbul și Ankara.
Ceremonia de acordare a trofeului „Mărul de Aur” a fost considerată un mare eveniment în viața orașului, fiind promovată inclusiv prin afișe aflate în modernele stații de tramvai din oraș. La ceremonia la care au participat reprezentanți ai municipalității, ai organizațiilor patronale și profesionale din turism, oameni de afaceri, precum și mulți jurnaliști, președintele Federației Internaționale a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism, Tijani Haddad, a înmânat trofeul „Mărul de Aur” primarului orașului Izmir, Tunc Soyer.
Delegația FIJET de la Izmir a fost alcătuită din Delal Atamdede (Turcia), vicepreședinte, Marijana Rebic (Croația), secretar general FIJET, Plamen Starev (Bulgaria), Ștefan Baciu (România) și Najib Senhadji (Maroc), membri ai Comitetului Executiv FIJET.
Înainte de înmânarea trofeului, președintele FIJET, Tijani Haddad, a declarat că turismul a câștigat mai multă importanță pentru economiile multor țări, în special după pandemie, fiind un domeniu care influențează și dezvoltarea altor sectoare. Turismul este o cale de cooperare culturală între state și o posibilitate oferită turiștilor de a vedea modul de viață al oamenilor din țările vizitate: „Domnul primar, în conferința de presă de dinantea ceremoniei, a spus că turismul trebuie să fie în armonie cu natura. Sunt complet de acord pentru că turismul este un atu pentru natură și pentru cultură, turismul este foarte important din această perspectivă. De altfel, Organizația Mondială a Turismului consideră că turismul ar trebui să fie unul durabil. Turismul durabil înseamnă că toată populația dintr-o destinație ar trebui să se bucure de beneficiile acestuia. Altfel ar fi periculos dacă ar exista o separare între interesele celor care au afaceri în turism și populație. Turismul ar trebui să fie durabil în acest fel, turismul ar trebui să păstreze moștenirea culturală din fiecare țară care ar trebui să fie considerată patrimoniu internațional. De aceea, cu toții avem datoria de a ne păstra moștenirea culturală și valorile pe care le-am primit de la generațiile anterioare. Trebuie să conservăm aceste valori culturale și naturale și să le dăm generațiilor viitoare într-o stare mai bună comparativ cu ceea ce am primit noi de la vechea generație.”
După primirea trofeului „Mărul de Aur”, primarul Tunç Soyer a spus că fiecare premiu este un motiv de mândrie, dar totodată și o creștere a responsabilității de a promova mai bine frumusețile Izmirului: „Fiecare premiu creează o nouă direcție pentru cei care îl primesc. Sunt conștient că acest lucru îmi va crește responsabilitatea pentru că știu cine a acordat acest prestigios premiu. Așa că, pentru a păstra încrederea acestor oameni, trebuie să muncesc mai mult, deci aceasta este responsabilitatea mea, să nu-mi fie rușine și să continui să bucur de încrederea dumneavoastră.”
Fost jurnalist, regizor asistent de teatru, traducător al unor volume din limba engleză, primarul orașului Izmir a creat în urmă cu mulți ani, într-o mică localitate din Turcia, un sat de vacanță care a avut la bază conceptul „slow cities”, derivat din mișcarea „Slow food”, o reacție la fast-food și la ritmul alert pe care îl au zilnic mulți oameni. Potrivit acestui concept dezvoltat în bazinul mediteranean, la care au aderat peste 130 de orașe din întreaga lume, locuitorii lucrează împreună pentru activități prietenoase cu natura, cu scopul de a-i sprijini pe producătorii locali, încurajând conservarea tradițiilor locale.