Târgul de Turism al României, la final

Organizat la Complexul expoziţional ROMEXPO din Bucureşti, Târgul de Turism al României a fost, timp de 4 zile, destinaţia specială a vacanţei românilor. Standurile expozanţilor au oferit nu numai pliante cu oferte de vacanţă, ci şi momente muzicale și de dans, prezentări de port tradițional, precum şi preparate gastronomice, spre satisfacţia celor peste 20 de mii de vizitatori care au ajuns la ediţia de primăvară a Târgului de Turism al României.

Clubul Presei de Turism FIJET România avut un stand atractiv, datorită lui Cristi Tănase şi lui Liviu Mirea, reprezentanţi ai Fundatei,  desemnată de membrii FIJET România, „Destinaţia anului 2023”. Au aflat că vor fi premiaţi cu doar două zile înainte de începerea TTR astfel încât nu au avut foarte mult timp la dispoziţie pentru amenajarea standului, dar au reușit! 

La standul Clubului Presei de Turism FIJET România a venit, în timpul festivității de decernare a diplomelor și plachetelor, ministrul turismului, Constantin Daniel Cadariu.

Ne-au onorat cu prezența pentru a primi diplomele și plachetele:

– vicepreședintele Consiliului Județean Neamț, Dragoș Chitic, pentru locul 10, Stațiunea Durău

– Liviu Sgârciu, istoric la Muzeul Unirii din Alba Iulia, pentru locul 9, „Țara Moților”

– Sebastian Marcoci, ghidul Palatului, pentru locul 7, Palatul Sturdza de la Miclăușeni

– directorul Geoparcului Dinozaurilor „Țara Hațegului”, Alexandru Andrășanu, pentru locul 7, Țara Hațegului

președintele Asociației „Descoperă Jurilovca”, Paul Condrat, pentru locul 5, Gura Portiței

– președinta Asociației „Descoperă Sulina”, Iulia Pascale, pentru locul 4, Sulina 

– Eugen Ion, primarul comunei Jurilovca și membru al Asociației de Mangament al Destinației Turistice Delta Dunării pentru locul 3, Delta Dunării 

– președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, pentru locul 2, Bucovina

primarul comunei Fundata, Marian Florin Pâtea, pentru locul 1, Fundata

Premiile au fost înmânate de Carmina Cotfas, Miss Universe România 2021.

 În a doua zi a Târgului de Turism al României, un anunț important a fost făcut de președintele Clubului Presei de Turism FIJET România, Ștefan Baciu și de președintele Asociației pentru Promovarea Timișoarei, Simion Giurcă! Timișoara, Capitalăa Europeană a Culturii 2023, va primi, la 24 martie, prestigiosul trofeu „Mărul de Aur” din partea Federației Internaționale a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism, FIJET.

Ediția de primăvară a Târgului de Turism al României a înregistrat un grad de internaționalizare de 49%, prin participarea a 151 de companii, din 10 țări: Bulgaria, Cipru, Egipt, Grecia, Israel, Moldova, Polonia, România, Turcia, Ungaria. Bulgaria, Grecia, Israel, Maroc, Tunisia și Moldova au avut o participare oficială la TTR. Ofertele atractive pentru călătorii interesați să exploreze Republica Moldova au fost prezentate de 12 co-expozanți.

„Ne bucură foarte mult feedback-ul pozitiv primit după încheierea evenimentului. Pe de o parte, vizitatorii au fost extrem de mulțumiți că agențiile au adus la târg cele mai dorite și mai populare destinații, reduse chiar și cu 50%, iar pe de altă parte, companiile prezente și-au atins atât obiectivele de vânzări, cât și cele de imagine. Le mulțumim tuturor pentru participare și colaborare. Sperăm să ne revedem la fel de implicați și entuziasmați și cu aceeași energie la ediția din toamnă”, a subliniat Oana Netbai, PR ROMEXPO.

Agențiile au promovat ofertele de tip early booking pentru sezonul estival 2023, atât pentru destinații din România, cât și pentru cele din străinătate. Vizitatorii au fost interesați în special de vacanțele reduse chiar și cu 50% pentru perioada Paștelui, 1 mai, dar și pentru concediile din vară.

Cele mai căutate destinații de la #TTR2023 au fost: Egipt, Bulgaria, Turcia, nordul Greciei, Tunisia, Dubai, dar și city break-urile către Paris, Veneția și Roma sau sejururile pe Coasta de Azur, Riviera Italiană, Malta, Toscana și Tenerife. Pentru mini-vacanța de 1 mai, românii au căutat oferte pe litoralul românesc sau în cele mai frumoase zone de munte din țara noastră.

Pasionații de călătorii cu bugete mai mari au fost dornici de escapade exotice în Maldive, Bali, Zanzibar sau Seychelles și au achiziționat pachete reduse cu până la 40%.

Ediția de primăvară a Târgului de Turism al României s-a încheiat. Urmează ediția de toamnă, în perioada 9 – 12 noiembrie. Detalii pe www.targuldeturism.ro.