Thailanda – țara zâmbetelor

Ape turcoaz întâlnind plaje cu nisip fin, auriu, temple budiste construite în inima munților, peisaje care îți taie respirația – nu există destule cuvinte să descrii Thailanda, țară zâmbetelor. Thailanda este o destinație ofertantă pentru fiecare turist, iar noi am petrecut cele mai frumoase 6 săptămâni din viața noastră experimentând cultura thailandeză, împrietenindu-ne cu localnicii și explorând atracțiile locului.

 Nordul Thailandei a fost un punct ideal pentru a începe explorarea acestei țări, deoarece oferă mai multă autenticitate și spiritualitate, fiind o oglindă către Thailanda rurală. Chiang Mai a fost prima oprire, un oraș cu o mulțime de atracţii, inclusiv un sanctuar de elefanți, rafting şi cascade. A urmat circuitul Mae Hong Son, care poate fi comparat cu Transalpina la noi. Primul oraș de pe traseu, Pai, este unic! Înconjurat de multe parcuri naturale, izvoare, cascade şi canioane, este o destinație în care se poate sta mult mai mult decât cele două zile pe care le-am alocat noi. Mae Hong Son e liniștit, nu sunt prea multi turiști, iar o vizită de neratat este satul chinezesc la granița cu Myanmar, Ban Rak Thai. A urmat Doi Inthanon, unde am urcat pe “acoperișul” Thailandei la peste 2,500 de metri, cel mai înalt punct al țării, și am vizitat pagodele gemene. În Lampang am fost doar pentru Temple of Floating Pagodas, care a fost interesant din punctul nostru de vedere, dar nu merită ocolul. Ultima destinație din nord a fost Chiang Rai, unde principalele atracții sunt Templul Alb, Templul Albastru și Triunghiul de Aur, unde râul Mekong creează granița naturală dintre Thailanda, Laos şi Myanmar.

 În sud, prima oprire a fost Phuket, un hub perfect de călătorit cu multe opțiuni de zboruri, autobuze și bărci. Există și foarte multe variante de cazări, de la resorturi de lux la hosteluri. Phuket oferă o gamă largă de activități, printre care se numără vizitarea insulelor din apropiere, sporturi de apă, tururi cu ATV, parcuri acvatice și sanctuare cu elefanți. Phuket a fost locul care ne-a plăcut cel mai puțin în Thailanda, deoarece ni s-a părut foarte aglomerat, scump și prea puțin autentic.

 Următoarea destinație a fost Koh Lanta. Ne-am îndrăgostit de acest paradis tropical pentru atmosfera relaxată, plajele splendide cu nisip fin, localnicii prietenoși și peisajele care îți taie respirația. Pe insulă poţi face o mulțime de activități, de la tururi cu barca, scufundări, snorkeling, drumeții în parcuri naturale și mers cu caiacul prin pădurile de mangrove. Totodată, aici am admirat cele mai inedite apusuri din Thailanda!

 Krabi a urmat; impresionantele stânci de calcar se unesc cu apele turquoise și plajele aurii, în timp ce peisajele naturale oferă panorame spectaculoase ale insulelor împrăștiate în Marea Andaman. Asta caracterizează cel mai bine Krabi, o destinație perfectă pentru oricine, de la turiști cu rucsacul în spate la cupluri și familii. Unele dintre cele mai frumoase plaje din Thailanda se află în Krabi, spre exemplu Railay, Ao Nang, Tonsai și Klong Muang. Krabi este foarte bine conectată din punct de vedere al transportului și se poate ajunge acolo cu avionul, barca, feribotul sau autobuzul. Dacă sunteți pasionați de aventură în aer liber și senzații tari, recomandăm cu căldură traseul montan Dragon’s Crest.

 Una dintre cele mai faimoase insule din Thailanda, Koh Samui, oferă de toate: un aeroport internațional, numeroase feriboturi și nenumărate opțiuni de cazare, mâncare și activități. Insula este situată în Golful Thailandei, iar vremea poate fi complet diferită față de insulele din Marea Andaman. Printre locurile principale de vizitat pe insulă se regăsesc străduțele pitorești din satul pescarilor, statuia marelui Buddha, complexul de temple Wat Plai Laem, punctul de belvedere Lamai, stâncile “Grandfather and Grandmother” și plajele Lamai, Chaweng și Crystal.

Koh Phangan a urmat, insulă unde am petrecut noaptea dintre ani la faimoasa petrecere “Full Moon Party”, probabil cea mai aglomerată perioadă în care poți vizita insula. Dacă doriți să vizitați Koh Phangan în perioada petrecerilor de lună plină, vă sfătuim să rezervați din timp cazarea, deoarece prețurile cresc semnificativ și oferta este limitată. Cu toate acestea, ne-am îndrăgostit de superbele plaje cu nisip fin și ape turquoise, de panoramele insulei și de natura luxuriantă, iar petrecerea de lună plină de revelion nu ne-a dezamăgit.

 Koh Tao, insula țestoaselor, a fost preferata noastră în Thailanda! Atmosfera relaxată, frumusețea de pe uscat, cât și din lumea acvatică, mâncarea delicioasă și localnicii prietenoși ne-au făcut să ne îndrăgostim de acest loc. Koh Tao este îndeosebi faimos pentru scufundări și snorkeling, cu posibilitatea de a vedea o mulțime de pești colorați, de corali și de țestoase. Sunt numeroase puncte de belvedere care oferă priveliști spectaculoase ale insulei, spre exemplu John-Suwan. De aceea, o  excursie în Koh Tao este de neratat dacă vă doriți o atmosferă relaxată, sporturi de apă, mâncare delicioasă și natură spectaculoasă.

 Ce am putea spune despre Bangkok ce nu a fost spus deja? Ne-a plăcut orașul ăsta pentru tot ce oferă! Dacă vă doriți o experiență mai autentică, am recomanda să aveți cazare în zona de Grand Palace. Mâncatul la târguri de localnici, interacțiunea cu thailandezii, vizitarea templelor impresionante și hoinăreala pe străzile vibrante au fost câteva dintre activitățile noastre preferate. În schimb, dacă vă doriți o experiență de lux cu viață de noapte, restaurante internaționale și cumpărături, Sukhumvit este opțiunea ideală. Templele din Bangkok au o arhitectură impresionantă și cu siguranță nu trebuie ratate, spre exemplu Grand Palace și Wat Arun.

 În final, după 6 săptămâni superbe am spus adio Thailandei și am plecat spre următoarea destinație din Asia – Laos. (Text și foto: Maria Cojocariu, Răzvan Calcan)