Asociația Jurnaliștilor de Turism FIJET Croația și Asociația Jurnaliștilor Profesioniști din Croația i-au acordat președintelui Clubului Presei de Turism FIJET România, Ștefan Baciu, trofeul „Marco Polo” pentru modul în care a prezentat atracţiile turistice ale Marocului, după participarea la Congresul FIJET organizat în decembrie 2018 la Marrakech.
Ștefan Baciu, realizator la Radio România Internațional, a primit Marele trofeu la cea de a 9-a ediție a Galei premiilor „Marco Polo”, organizată la 12 decembrie, la Casa Jurnaliștilor din Zagreb. Trofeul „Marco Polo” este conferit în fiecare an de Asociația jurnaliștilor și scriitorilor de turism din Croația, FIJET Croația, unui jurnalist străin pentru contribuția la promovarea turismului. Hana Turudic, director Korcula Tourist Board și președintele FIJET, Tijani Haddad i-au înmânat lui Ștefan Baciu trofeul, respectiv diploma.
Marco Polo este cunoscut pentru relatările făcute în urma călătoriei sale în Extremul Orient, relatările sale fiind comparate cu reportaje de turism. Marco Polo s-a născut în secolul al 13-lea pe insula Korcula din Marea Adriatică, ceea ce constituie un motiv de mândrie pentru croați, care il consideră primul jurnalist de turism din istorie. Acesta este motivul pentru care trofeele acordate în fiecare an unui jurnalist străin și unui jurnalist croat poartă numele „Marco Polo”. Trofeul, din bronz, este o copie a statuii realizate de un renumit artist croat, Lujo Lozica, născut, de asemenea, pe insula Korcula.