Destinațiile FIJET România 2023. Locul 9: Țara Moților

Gîrda de Sus, Țara Moților, România. FOTO: Grig Bute (Ora de Turism)
Gîrda de Sus, Țara Moților, România. FOTO: Grig Bute (Ora de Turism)

Pentru un turist străin care vine prima dată aici, România e o necunoscută mereu surprinzătoare. Din fericire, în ultima perioadă, în care românii au încercat (și au și reușit) o implicare mai atentă în turism, de cele mai multe ori, plăcut surprinzătoare. România e o țară care merită să fie promovată turistic, pentru că are ce să le ofere oaspeților care-i bat la poartă, indiferent de unde ar veni ei. Stăm însă prost la capitolul promovare turistică, mult mai prost decît toți vecinii noștri. De aici ideea de a aduna într-un clasament zece destinații deosebite din țară, pentru a le face și mai cunoscute, în țară și în străinătate (prin intermediul colegilor din filialele naționale ale FIJET World), și pentru a premia felul în care arată și se mișcă turismul din zona respectivă.

Ce ne propunem noi, membrii Clubului Presei de Turism – FIJET România, cu acest proiect este să atragem atenția asupra unor locuri din țară care se remarcă din punct de vedere turistic în mod deosebit, locuri în care lucrurile se fac bine și oamenii merită să fie încurajați pentru eforturile depuse. Am fost acolo, am văzut cum arată, am scris despre ele, le-am propus și le-am votat și acum vă prezentăm un Top 10 Destinații din România care merită vizitate în week-end-urile, vacanțele și concediile anului 2023. Pînă la premierea lor într-o gală-eveniment FIJET România, care va fi organizată la Târgul de Turism al României de la Romexpo (23-26 februarie 2023), acolo unde Clubul Presei de Turism – FIJET România va participa cu stand, vă invităm să le cunoașteți, pe site și pe pagina de Facebook FIJET Romania – Clubul Presei de Turism, unde urmează să fie prezentate, pe rînd, cîte o poziție a acestui clasament, zilnic. Astăzi, locul 9, Țara Moților.

Țara Moților

Ținutul din România în care tradițiile, peisajele curate și oamenii locului, totul, au adânci semnificații în istoria noastră, constituind o adevărată placă turnantă a Munților Apuseni și a țării. 

De cum intri în Ţara de Piatră dinspre Cîmpeni, te minunezi de drumurile bune care șerpuiesc printre culmile muntoase tăiate de Arieș și de afluenții lui, de zonele carstice cu numeroase peșteri vizitabile (Cetățile Ponorului, Poarta lui Ionele, Vîrtop, Scărișoara, Urșilor) și cascade ca vălurile mireselor (Pătrăhăițești, Pișoaia, Vîrciorog). Aceleași drumuri te poartă spre Dealul cu Melci ori la Târgul de Fete de pe Muntele Găina. Iar când ieși, înspre Beiuș, îți pare rău că timpul s-a scurs pe nesimțite. 

Moții (sau topanii) sunt cei care au dat și dau valoare locurilor, cu traiul lor aparent singuratic, în sate împrăștiate și la peste 1.400 de metri altitudine – cei mai de sus dintre români, dar și cei mai aprigi apărători ai pământului lor. Dacă spui Horea, Cloșca și Crișan, ori Avram Iancu, spui moți şi eroi naţionali, în memoria naţiunii române.

Cîmpeni, Albac, Vidra, Abrud, Arieșeni, Bucium, Avram Iancu, Scărișoara, Gârda de Sus sunt locurile în care moții te primesc în casele lor și te omenesc cum numai ei știu. Tot aici poți admira arta prelucrării lemnului, stejarul și fagul, din care apar faimoasele butoaie, mobilierul, vasele (doniţe, ciubăre), tulnicele, şindrila sau doar materialele de construcţie.

Destinație propusă de Gabriel Arsene, redactor-șef al revistei Timișoara Business & Travel