Diana Dumitru: „Ce se va întâmpla cu turismul în viitorul apropiat?”

Diana Dumitru, Clubul Presei de Turism
Diana Dumitru, Clubul Presei de Turism

O adaptare rapidă, cu un plan realist, este necesară în perioada următoare pentru a reporni economia în general dar și turismul în particular. Din păcate, previziunile pentru turism în viitorul apropiat nu sunt cele mai bune.

În momentul de față toți actorii din sectoarele HoReCa și turistic au nevoie de sprijin din partea statului. De asemenea, este nevoie ca operatorii turistici să-și adapteze ofertele și condițiile de cazare la situația actuală. Mai cu seamă, dincolo de orice ofertă turistică, turiștii trebuie să se simtă în siguranță pentru a putea lua în calcul o eventuală vacanță în viitorul apropiat.

Turismul intern ar putea avea de câștigat, în condițiile în care măsurile impuse de autorități ar permite o oarecare relaxare. Cu precădere turismul balneo-climateric ar putea fi nișa către care să se orienteze turiștii, acesta fiind în stransă legătură cu turismul medical, SPA și de relaxare.

Situația prezentă ar trebui concepută, între altele și ca un test al solidarității și acțiunilor comune. Astfel, hotelierii și deținătorii de restaurante, împreună cu micii producători locali agricoli dar nu numai, ar putea colabora și s-ar putea ajuta reciproc.

De asemenea, presa de turism face toate demersurile necesare pentru a susține și promova turismul din România. Este o situație fără precedent însă cu dedicare și implicare o vom depași. Turismul va renaște.

Diana Dumitru
Redactor șef – Top Business

Membru al Clubului Presei de Turism