Timp de patru zile, Centrul Expozițional ROMEXPO din București a devenit capitala turismului românesc. În Pavilionul B2, 175 de companii, din 10 țări (Bulgaria, Emiratele Arabe, Franța, Grecia, Israel, Moldova, România, Slovenia, Ungaria, Tunisia), au adus, în perioada 15 – 18 februarie, atmosfera de vacanță și cele mai atractive oferte turistice. De asemenea, expozanții s-au grupat și în standurile județelor Botoșani, Buzău, Caraș Severin, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Suceava și Tulcea, precum și în cel al Ministerului Eocnomie, Antreprenoriatului și Turismului. Clubul Presei de Turism FIJET România a participat la ediția de primăvară a Târgului de Turism al României cu stand propriu, iar în prima zi a a evenimentului expozițional a acordat diplomele şi trofeele pentru Destinaţiile FIJET România 2024. Cu acest prilej, FIJET România a oferit doamnei Mihaela Costeniuc, manager al Târgului de Turism al României,în calitate de reprezentantă ROMEXPO SA, diploma de excelență pentru cei „25 de ani de organizare neîntreruptă a târgurilor de turism din România”.
Peste 22.000 de vizitatori au descoperit cele mai avantajoase pachete turistice pentru anul 2024 și au făcut primul pas către destinația de vis. Vizitatorii au beneficiat de prețuri exclusive, reduceri semnificative și pachete personalizate pe potrivă bugetului bugetului și dorințelor de călătorie. Topul destinațiilor alese de vizitatori pentru concediul de vară a fost Turcia, Grecia, Bulgaria.
La mare căutare au fost și city break-urile pentru perioada Mărțișorului în Barcelona, Roma, Istanbul, Atena, Lisabona, Paris, Madrid, Londra, Milano și Florența. Cei care aveau în plan o destinație exotică au găsit la #TTRI2024 pachete reduse cu până la 30%. Cele mai căutate destinații au fost Bali, Maldive, Mauritius, Seychelles și Zanzibar. Agențiile și tour operatorii s-au întrecut în oferte și pentru vacanța de 1 Mai și Paște 2024. Cele mai populare zone turistice din țara noastră au fost Maramureș și Bucovina, dar și stațiuni de pe litoral, precum: Mamaia, Olimp, Saturn, Vama Veche.
Din oferta târgului nu au lipsit pachetele turistice de lux. Au fost promovate și oferte de lux cu cazări spectaculoase, experiențe culinare rafinate și acces la cele mai interesante atracții turistice. Cea mai scumpă vacanță de la Târgul de Turism al României a fost în Maldive: un pachet de 70.000 de euro care include cazare într-o vilă pe apă de 6*, regim all inclusive și transport.
Românii vor să exploreze și locuri mai puțin cunoscute, autentice, pline de farmec, cu peisaje uluitoare și culturi fascinante, astfel că la #TTRI2024 au fost și dornici de vacanțe în Australia, Namibia, Patagonia, Madagascar, Zambia.
În cele 4 zile de târg, reprezentanții agențiilor și tour operatorilor au oferit sfaturi prețioase pentru o vacanță fără griji. Ca la fiecare ediție, Târgul de Turism al României a oferit și o platformă interactivă de dezbateri în care s-au prezentat exemple de bune practici din domeniul turismulul. În plus, manifestarea a intermediat și întâlniri de business între antreprenori și reprezentanți ai domeniului turistic, într-un cadru profesionist de networking.