FOTO Un Paște mai altfel. Membrii FIJET România au lăsat scrisul pentru a vopsi ouă și a face cozonac

Ouă vopsite de Paște. FOTO FIJET România
Ouă vopsite de Paște. FOTO FIJET România

În acest an avem un Paște altfel, fără turiști, cu pensiuni și hoteluri închise, fără trafic rutier, fără trenuri aglomerate și fără grija de a ajunge la timp în aeroport.

În acest an noi nu am mai scris și vorbit despre destinații de Paște și avem senzația că ni s-a luat obiectul muncii, iar informațiile pe care le mai transmitem sunt cele despre suferințele turismului românesc și internațional, despre vacanțe anulate sau reprogramate, despre soluții de ieșire din criză propuse de cei care lucrează în industria ospitalității.

În acest an noi nu am mai putut călători pentru a descoperi destinații, pentru a crea noi povești de călătorie și pentru a oferi idei de vacanță.

În acest an și noi am petrecut mai mult timp acasă și, pe lângă celelalte activități, am fost mai atenți la pregătirile pentru Paște.

În acest an am adunat poze cu ouă de Paște, cu pască și cozonaci, care arată că nu avem doar abilități ale scrisului.

În acest an noi, membrii Clubului Presei de Turism FIJET România suntem mai distantați ca niciodată, dar pozele pe care le-am grupat în această postare arată că, de fapt, suntem împreună.

În acest an turismul va renaște, nu tocmai ușor, dar în mod sigur și cu susținerea noastră.

Sărbători Pascale în pace și bucurie!